Individualism si egomanie

Anul acesta in dorinta bine justificata de a ne rupe de concitadini si conationali am luat decizia absurda sa mergem intr-o tara vecina pentru a ne rupe in figuri la un spa in stil occidental. Absurda spun, pentru ca evident, daca a fost sa gasim ceva in aceasta tara vecina, au fost mai ales grupuri compacte si galagioase de concitadini si conationali. Moment de fustrare pentru unii dintre noi si reflectie pentru altii, in speta pentru mine (pentru ca e cretin sa stai pe marginea piscinei, propaspat iesita de la un masaj aromatic si sa te frustrezi – asa ca mai bine analizezi).

Vra sa zica, romanul este un animal absurd dominat de doua puseuri contrare. Pe de o parte, viata lui se petrece – dupa cum bine zicea prietenul Virgil – intr-o ignorare crasa si voita a celor din jur. Tot ce face romanul dovedeste un singur lucru: ca el crede ca e singurul care merita totul, are totul si, prin consecinta, utilizeaza si abuzeaza totul. Ce conteaza ca tu mergi pe banda ta, el vrea sa treaca in fata. ce conteaza ca tu inoti pe un culoar, el vrea sa sa balaceasca acolo unde e culoarul tau. ce conteaza ca tu ai parcat in locul tau, el iti rupe stergatorul. Practic, libertatea personala este pentru roman unicul principiu permanent functional. Dar NUMAI pentru el. Principiul, oarecum corolar, ca libertatea ta este a ta pana nu incurca libertatile altora, nu se aplica, pentru ca romanul nu se vede, nu se stie si nu se intereseaza decat de persoana lui.

In mod halucinant insa, tot romanul este apasat de un ego imens, de o vanitate fara margini, vanitate care necesita – prin natura sa – prezenta unui grup de admiratori. De aici nemuritoare versuri legate de dusmanii care te invidiaza, pentru ca, nu?, ce rost are sa ai afaceri, bani, gagici, daca nu e si un dusman care sa crape de ciuda. Mai pe scurt, pe roman il doare in fund de ceilalti pana in momentul in care are ceva cu care se poate da mare (rima e involuntara, pe bune). El necesita comunitatea ca sa o scuipe in ochi si sa ii intoarca spatele pe cand se indreapta catre Audiul alb. Comunitatea este in schimb inutila, invizibila si deranjanta cand el trebuie sa opreasca Audiul in fata intrarii hotelului blocand orice iesire pentru altii. Are gagica? E bine sa vorbeasca tare si sa ii puna mana pe tate in sauna ca sa vada ceilalti doi fraieri ca el e stapanul pe plantatia aia. Nu ii spune insa individei care poarta la piscina casca de dus de la hotel (!!!!) sa se dea mai incolo cand ea pluteste ca Willie in culoarul celor veniti sa inoate pe bune. Romanul are nevoie de cei din jur si in acelasi timp ii dispretuieste profund. Tare, nu?

suna cam a frustrare ce-am scris. pai, in stil romanesc, sper ca ma cititi si ma doare in (previously „un”) fund daca nu va place :)))))

La multi ani