[complet off topic] De ce e grozav ca exista barbati si ca noi nu suntem ca ei

In seara asta m-am gandit sa scriu un post care nu mi-e caracteristic, pentru ca am incercat mereu sa scriu putine chestiuni legate de conditia esentiala de „fata/femeie” vs „ei”; also, pentru ca sunt suficiente bloggerite care scriu despre relatiile cu barbatii si eu presimt o oarestecare inflatie a subiectului. si in particular pentru ca atunci cand dl Cartarescu a scos pe piata plina-de-succes insa mai putin plina-de-valoare „De ce iubim femeile” ne-am trezit cu o avalansa de e-mailuri cu subiectul „de ce iubim barbatii”. ma intreb daca nu cumva am scris si eu o lista, probabil ca gest de igiena mentala (pentru momentele cand nu-ti mai amintesti si iti vine sa dai cuiva cu telefonul – sau, vorba bancului, cu posetutza in cap). Divaghez. Astazi, 13 marti, am aflat de ce e bine sa existe barbati si de ce modul in care ei privesc femeile este uneori comforting si comod (in sensul bun). Asadar, e grozav ca exista barbati pentru ca cineva trebuie sa stie ca iarna masinile nu se spala, nu se lasa cu frana de mana trasa, ca atunci cand nu mai poti porni nu e cazul sa intri in panica si sa suni la service, ca e suficient sa stai in masina pana se incalzeste, ca – practic vorbind – tu cu mana cu care abia cari o punga de 2 kg de mere nu poti smuci frana atat de tare incat sa o strici, ca e normal sa se intample asa cand afara sunt minus 20 de grade. Si mai e grozav ca exista barbati pentru ca fara ei nu ai avea pe cine sa suni, care sa rada amuzat de panica ta si apoi sa se ofere sa vina cu mecanicul sa iti dezghete masina, ca sunt dispusi sa isi lase masina pe marginea dumului cu avariile puse ca sa arunce un ochi la masina ta si, daca ai nimerit peste un personaj cu adevarat special, ca sunt in stare sa se intinda pe jos, la -20 de grade, in camasa si pulover ca sa verifice daca nu cumva se scurge ceva din masina. Pentru ca ei au mereu in portbagaj tot ce este necesar pentru orice problema, si nu au nicio problema sa scoata tot arsenalul de …well, chei si ciocane ca sa tapoteze pe ici colo. Ca pe tot parcursul acestor operatiuni iti explica ce fac si de ce e mai bine asa, si ca nu tremura deloc sau cel putin nu vizibil ca sa nu te simti tu de doi bani. Ca daca ai pus statusul „sunt sad, probleme cu masinutza” o sa apara n ferestre care sa intrebe care e problema si sa iti ofere numere de telefon cu cel mai tare mecanic, ca indiferent daca problema ta e stupida (probabil cu cat mai stupida cu atat mai bine) ei sunt dispusi sa asculte cu atentie si sa nu rada de tine decat, asa, parinteste. Mai e grozav pentru ca lucrurile de mai sus nu au legatura cu iubitul, tatal sau rudele mele directe deci nu poti presupune ca s-au intamplat din datorie; so e grozav ca exista barbati pentru ca mitul „domnitei in pericol” functioneaza, pentru ca uneori gena adormita a „cavalerismului” se activeaza si o zi de doi bani de 13 marti se termina cu zambete.

Anul internetului? Pe bune????

acum ceva vreme ziceam unui candidat venit la interviu (venit fara sa il chem eu, cum se intampla fooaaaarte frecvent in ultima luna si ceva) ca oamenii se impart in doua categorii: cei care cred ca aceasta criza e una artificiala ptr media, si cei care cred ca e una grava SAU cei care cred ca Internetul va avea de castigat din criza si cei care cred ca efectele asupra Internetului vor fi grave. Eu, ii spuneam, sunt din a doua categorie in ambele cazuri.

Astazi citesc asta. Pe bune sa credem ca oamenii vor veni in Internet? Vi se pare voua din ce auziti aici ca clientii cauta eficienta masuratorilor, targeting comportamental, daily reports, toate acele mega instrumente care fac Internetul atat de „accountable”??? Sau e pur si simplu panica, frate, panica sa mai economisim un banutz? Si daca Internetul e mai ieftin, ce inseamna venirea lor pe Internet? Pai adwords, contextuale si mii si mii de bannere statice (ca deh, un flash te costa)….deci, mai crede cineva ca Internetul o sa „creasca” in criza?

LATER EDIT (tot de la Orlando link catre JPM Economy and Internet thingie aici) paragraful cheie:

‘undermonetized social networks”??? duh, pentru ca nu stie nimeni cum sa le monetizam altfel decat ad-based si clientii obisnuiti sa vada 30 de secunde de glamour pe TV n-o sa inteleaga in secolul asta de ce un ad in stanga ecranului in Facebook e numai bun/sau la fel de bun

Video? VOIP? sa fim oameni seriosi…pana internalizam mecanicile acestui mediu o sa treaca criza…Cat de greu este de inteles ca un brand manager obisnuit sa petreaca 2 sapt pe semestru la filmari si sa VADA in toata splendoarea lui un spot la TV (uite, draga, asta e al meu?) va necesita o reeducare majora pana se va obisnui sa stea in birou si sa citeasca CTR reports si sa stabileasca strategii de adwords si sa isi caute initiativele online pe siteuri pe care probabil nu intra niciodata?

aaaaarghhhh..

Lasati Mac-ul in pace!

Un fellow-blogger a avut o problema cu un Mac. Concluzia primelor 30 de commenturi pe care le-am citit a fost ca Mac sucks, istyle suck si prin consecinta Apple suck pentru ca ei si-au ales pe istyle. Nu pot, va rog sa ma intelegeti, sa nu zic ceva pentru ca sunt Mac lover de cand mi-am cumparat primul MacBook alb acum doi ani si pana in ziua de azi cand cumpar mai multe gadgeturi aceluiasi Mac decat mie. Vra sa zica, crapatura pe care o identifica stimatul coleg este un „fault” cunoscut ale MacBookurilor din prima generatie (cunoscut, subliniez si de Apple) si este cauzata de liniutzele de protectie pe de marginea ecranului. Pentru ca Apple STIE acest lucru exista o politica worldwide de inlocuire gratuita a caracaselor acestor MacBookuri. Si al meu s-a spart la fel si n-am avut probleme la inlocuire pentru ca, anterior lacramatiei la istyle, am citit un forum doua despre problema si m-am dus cu niste printout-uri de la Apple intre dinti.

In plus, un simplu mail la un centru mai mare Apple din Europa in general iti obtine o solutie mai eleganta decat iti pot da indivizii de la istyles, pe care BTW nu ii alege Steve ci Dora so… nu e chiar vina lui Apple ca nu a recrutat cu atentie baietii de magazin din metropola Bucuresti, la fel cum nu e vina lui Nea Mango (alt exemplu nu am) ca aia care detin franciza nu stiu sa comande decat hainutze din colectiile vechi sau din sectiunea „pentru amante de deputati”

In cele 263 de zile si catva ore bune in care nu sunt cu el la istyle, Mac rulz 🙂

Individualism si egomanie

Anul acesta in dorinta bine justificata de a ne rupe de concitadini si conationali am luat decizia absurda sa mergem intr-o tara vecina pentru a ne rupe in figuri la un spa in stil occidental. Absurda spun, pentru ca evident, daca a fost sa gasim ceva in aceasta tara vecina, au fost mai ales grupuri compacte si galagioase de concitadini si conationali. Moment de fustrare pentru unii dintre noi si reflectie pentru altii, in speta pentru mine (pentru ca e cretin sa stai pe marginea piscinei, propaspat iesita de la un masaj aromatic si sa te frustrezi – asa ca mai bine analizezi).

Vra sa zica, romanul este un animal absurd dominat de doua puseuri contrare. Pe de o parte, viata lui se petrece – dupa cum bine zicea prietenul Virgil – intr-o ignorare crasa si voita a celor din jur. Tot ce face romanul dovedeste un singur lucru: ca el crede ca e singurul care merita totul, are totul si, prin consecinta, utilizeaza si abuzeaza totul. Ce conteaza ca tu mergi pe banda ta, el vrea sa treaca in fata. ce conteaza ca tu inoti pe un culoar, el vrea sa sa balaceasca acolo unde e culoarul tau. ce conteaza ca tu ai parcat in locul tau, el iti rupe stergatorul. Practic, libertatea personala este pentru roman unicul principiu permanent functional. Dar NUMAI pentru el. Principiul, oarecum corolar, ca libertatea ta este a ta pana nu incurca libertatile altora, nu se aplica, pentru ca romanul nu se vede, nu se stie si nu se intereseaza decat de persoana lui.

In mod halucinant insa, tot romanul este apasat de un ego imens, de o vanitate fara margini, vanitate care necesita – prin natura sa – prezenta unui grup de admiratori. De aici nemuritoare versuri legate de dusmanii care te invidiaza, pentru ca, nu?, ce rost are sa ai afaceri, bani, gagici, daca nu e si un dusman care sa crape de ciuda. Mai pe scurt, pe roman il doare in fund de ceilalti pana in momentul in care are ceva cu care se poate da mare (rima e involuntara, pe bune). El necesita comunitatea ca sa o scuipe in ochi si sa ii intoarca spatele pe cand se indreapta catre Audiul alb. Comunitatea este in schimb inutila, invizibila si deranjanta cand el trebuie sa opreasca Audiul in fata intrarii hotelului blocand orice iesire pentru altii. Are gagica? E bine sa vorbeasca tare si sa ii puna mana pe tate in sauna ca sa vada ceilalti doi fraieri ca el e stapanul pe plantatia aia. Nu ii spune insa individei care poarta la piscina casca de dus de la hotel (!!!!) sa se dea mai incolo cand ea pluteste ca Willie in culoarul celor veniti sa inoate pe bune. Romanul are nevoie de cei din jur si in acelasi timp ii dispretuieste profund. Tare, nu?

suna cam a frustrare ce-am scris. pai, in stil romanesc, sper ca ma cititi si ma doare in (previously „un”) fund daca nu va place :)))))

La multi ani

Vai de noi, daca si Calvin si Hobbes sunt „crizati”

mai mare aici

via

Ha…

vorba unui personaj din House MD, „suna la fundatia Make a wish”…

Via

Cine si cate computere are

via si via

Ultimul despre politica

Blogul asta ar trebui sa fie despre experienta mea in manageruirea unei companii de digital. Din pacate insa, sunt lucruri de alta natura care ma enerveaza mai tare 🙂  si pe care nu pot sa le scriu pe twitter din lipsa de spatiu. Asadar,  acest post este o insemnare despre Theodor Stolojan, probabil una din miile care se vor produce, insa cred ca e bine ca toata lumea care are ceva de zis sa zica, din simplul motiv ca, poate asa, isi da seama si mofturosul domn Stolojan ca fitzele sale afecteaza o pe mai multi decat colegii dansului de partid.

Bref, ma enerveaza Stolojan de mor pentru ca e un nehotarat plangacios si capricios, pentru ca se comporta ca o pitzipoanca jignita care isi ia posetutza si pleaca de fiecare data cand nu i se fac toate fitzele, pentru ca la 100 de ani sau cat are dansul nu are maturitatea – nu politica ci umana, sa isi dea seama ca deciziile sale nu sunt numai personale si visceral absurde ci impovareaza o natiune intreaga. Ma enerveaza labilitatea tehnocratului care stie numai sa pritoceasca cifre dar cand vine vorba sa isi asume raspunderi se scapa in pantaloni. Ma irita usurinta cu care trece cu vederea increderea pe care, cretionoid, noi ne-o pusesem in dansul, totul pentru ca nu i s-au dat din prima jucariile favorite. Ma intristeaza limitarea cu care are impresia ca toate ar trebui sa ii se aduca pe tava pentru ca el e destept. Si ma deprima complet gandul ca s-ar putea foarte bine ca maretul Stolojan sa nu fie decat un plangacios mofturos si pueril.

Context in care, ma bucura ca s-a dat la fund din nou ca poate am scapat la mustata de ceva si mai rau. Sa ne fie invatatura de minte.

De ce e bine sa vorbesti putin si clar

Eu nu sunt ca Dragos Manac. El scrie cu paragrafe clare, cu rezumate bolduite la inceputul fiecarui paragraf si cu concluzii bine inchegate si scurte. Cand vorbeste, vorbeste numai despre ce si-a propus sa vorbeasca si nu divagheaza. Eu… ei bine, eu vorbesc mult, dezlanat, am tendinta sa ma pierd in exemple, sa urmaresc gandul pana in fundaturi nebanuite, sa ma entuziasmez pana uit ce spuneam, sa ma fac singura sa rad. E clar ca nu sunt ca Dragos Manac.

Motiv pentru care am si nenumarate probleme cu oamenii care ma asculta care de multe ori ma inteleg trunchiat si, de putine dar enervante ori, ma inteleg gresit, cu buna sau rea vointa. Case in point, un speech pe care l-am sustinut la Netcamp 2 anul asta (filmat de zoso aici) unde eu vorbeam, cu mai multa emotie decat se cuvine, despre brand building online si cum ma enerveaza pe mine faptul ca, in majoritatea cazurilor, in online succesul se masoara pe termen imediat prin click-through si trafic in primele cateva zile.  Am incercat sa explic celor din sala ca brandul, ca obiectiv unic si esential al comuncarii, se construieste cu rabdare si proiecte variate si care uneori nu rup gura targului si nu fac CTR de 6 dar care, pe termen mediu, construiesc credibilitate si afectiune.

Ce-au inteles oamenii? Ca imi plac si sutin proiectele creative care nu pot fi masurate, ca nu vreau ca display adv-ul pe care il fac sa aiba CTR mare, si ca urasc masuratorile online. De o saptamana primesc numai intrebari legate de asta.

Si atunci, pe scurt, ce cred eu despre cele de mai sus:

1. Onlineul este un mediu eminamente masurabil deci orice proiect trebuie sa vina cu un set de masuratori si obiective.

2. Brandurile online se constriesc ca si offline cu comittment pe termen lung, si un mix corect intre reach si afinitate (masurate conform 1 cu instrumente potrivite dintre care noi acum stapanim mai ales pe cele care masoara reachul)

3. Cand cineva vorbeste la conferinte el spune, a priori, adevaruri general valabile, si nu exprima opinii personale care pot fi valabile in anumite contexte

… BTW, daca nu e evident, punctul 3 e un sarcasm stresat la adresa oamenilor care nu asculta atent la conferinte. offffffff…..cand cresc mare vreau sa fiu ca Dragos Manac.

Numai doua star-upuri pe harta TechCrunch

Crunchvision.com e un fel de google map add-on ptr start-ups.

Din Romania doar doua (envient si bitgroud)